Menu principale:
Poesia isulana
U farcu e l'usignolu
Dopu che u farcu, ( ladru patentatu )
avia fattu brinchi, schiocchi e mattani,
tra i ziteddhi d à scòla, und ù curtili,
inziffò l'ugni in corpu a un usignolu.
Quist'aceddhu dall'animu gentili
imploraja pietà... u curciareddhju...
che a vita soja la cridia tra i canti e i rimi.
" Cosa ti servi pigliammi cussi a u volu...
se aspetti che calessi un pò u spatanciu
t'intonu un operetta
pe aizzatti un pò l'umori c ù mè cantu".
" E' cosa ...( ha dittu u farcu)- chi cunsola
a qua g ha a panza piena e u vinu affiancu
jè mi ni ridu di te e dell'operetta
e digu che u pruverbiu dill'antichi
che dici che a fami nun g ha aricchi
e a pietà, c ù bisognu nun s'intona.
E' un proverbiu chi va sempri di moda
e si ni servini sia i poari che i ricchi.
Mamma
Volariu datti u mondu che tu voi
pè videtti surridì ancora.
A stessa vita che hai vissutu allora,
cu i personi che oramai nun ghi sò più
Volariu fatti rivivì tutti i mumenti
che hanni illuminatu i tò jurnati,
pè ritruatti indrintu all'occhi, intatta,
quiggha luci, che avvà nun vigu più.
Volariu datti l'ali dei gabbiani,
perchè ti fessini vulà inzemmi ai sogni,
nei posti cari, pieni di ricordi,
sena affaticà i tò gambi stanchi.
Jè volariu turnà ancora ziteddha
pè riempì u tò cori d'ù mè jocu,
pè fatti capì che puri si sei vecchia,
l'amori è sempri u stessu e nun è mortu.
A spesa d a mattina
A mortimala!!! Scusetimi a jastimma…
Ma quandu è che mi girinu i curdoni, diventu pegghju di zi Cusimina
chi li lampaja comi si erinu canzoni.
Sogu andata a u marcatu stamattina, pe pigliammi dui pesci da zimmìnu;
(tantu pe accuntentà u mè Toninu che sil’inguddhj finamenti a colazioni).
Sciuariddhu una scurpina che nun ghinn’era un morzu,
un grùncareddhu chi paria una biscia, una tracina tisica e un faonu,
picculu quantu un culu di jagghjna.
U piscadòri (mica tantu fessu) li metta annantu a u pesu, l’imbulìca
e cu a faccia più seria d’una suora, mi fa “tò signò quindicimila”
“Cooosa?… g’haggju dittu “ma ti senti bè! fa u piaceri rifatti a tabillina
nun po’ essè che quisti pesciareddi mi custèssini tuttu u bancu più a vitrina”.
“Quindicimila prendere o lasciare”
“lasciu, lasciu, nun sogu mica macca, ma se nun ghè mancu u tantu d a magnata!!!
Qui di pèsci ghè solu a pùzza e quarchi spina”.
E ghi li jettu quasi annantu a faccia, avvilinata comi eru pe a figura
e pe u fattu di duè cambià programma,
di passà da u zimminu a una brodaglia, che a Toninu nun ghj cala tantu dritta.
E’poaru in canna ma di palatu finu, una doti che da sempri l’accumpagna,
annantu a taula ghi po’ mancà a tuaglia ma indrintu a u piatto voli un caricu, più u vinu.
Se costa pocu o tantu nun lu pesa, sò cosi che riguardani noi donni,
g’emu tanti virtù a noscia difesa, sapemu cupri cun pocu i sò bisogni.
Ma so i tempi, donni mei, che so da ladri,
se nun stai monda attenta fendi a spesa, guardendi u pesu e nun sciuarendi a casu
Ti tròi a esse tu, l’unica fessa, che si fa futtì i sordi da suttu u nasu.
Paroli
Scrivi!
E sò sempri i solti paroli
tanti vorti pinzati e cancillati.
Scrivi!
E sò strascichi d'umori
chi sentini l'alenu pizzicatti.
Paroli indrintu a un puzzu
senza fundu
missi in mezzu ai tò sensi
pè talentu,
ingrassati cu a pula
e c'u cimentu
e straminati in bolu dall'ardori:
sò sangui e acqua,
lagrimi e surrisi,
sò tartaèddhi, sò spunti,sò capiddi,
è l'anima che sciorti alissumbrettu,
è a bona fèdi che ti fa difettu.
Sò i bucii o i verità nascosti
tra l'agettivi e i verbi.
Sò i risposti a un disideriu
chi nun sai undi va
ma sciortini paroli vècchi e novi.
Una lingua di ghjèlu
chi licca i veni
o a vampata di focu d'un bricchettu,
brammita quantu un fiumi
quandu è in piena.
Senza malizia o un francu di pudori,
scrivi!
Finu all'urtima smarmata,
finu all'attimu chi u puntu
abbugghja u soli.